In copilarie mi-as fi dorit sa fiu baiat. Dar ce, a fost dupa mine? Se pare ca de cand am fost conceputa, proverbul "Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ" s-a tinut scai de mine... ai mei si-ar fi dorit sa fiu tot baiat. Dar, de cand eram la gradinita, imi placeau baieteii... deci daca mi-as face operatie de schimbare de sex as deveni homosexual, nu barbat. Off... si in cazul asta se aplica proverbul... Desi-s plina de contraste interioare, visatoare, plang usor, dar in acelasi timp sunt pragmatica, caut partea buna a lucrurilor si mai tot timpul pentru podium se bat optimismul, bunul simt si iubirea. Nu am nici un idol, imi place sa ma compar cu mine. Am incercat sa ma compar de foarte multe ori cu prieteni, cu vedete, si tot timpul mi-a dat cu + pentru mine. Desi nu sunt foarte multumita de mine, acum nu as dori sa fiu altcineva. Imi place cum percepea lucrurile Constantin Brancusi: ”realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor.” Care e de fapt esenta lucrurilor? O putem oare noi femeiele afla fara ajutorul lor?.. Al barbatilor? Eu sunt aici sa incerc sa conving sau sa ma conving pe mine ca nu e bine fara barbati. Oare si aici intervine „socoteala”? Ramane de vazut si mai ales de trait...