El cu iluzia, tu cu minciuna

Mi-e greu sa inteleg femeile care stau langa un barbat doar ca sa nu stea singure. De ce e mai bine sa ai langa un tine un barbat pe care nu il iubesti si pe care, in alte circumstante, mai fericite, nu l-ai accepta ca si partener? Pentru a avea cine sa te tina in brate seara atunci cand ajungi acasa dupa serviciul stresant de zi cu zi? Sau sa ai cu cine petrece vacanta, cand e sezon deschis? De ce sa accepti iubirea unui barbat caruia nu ii impartasesti sentimentele? Mi se pare un gest egoist din partea voastra. De regula, in astfel de cazuri, barbatul e cel care investeste sentimente, iar femeia doar le accepta fara a le oferi pe ale sale (pentru ca daca nu exista, de unde?!), iar daca barbatul are impresia ca femeia se implica sentimental, saracul, nu stie ce il asteapta. Nu sunt feeling-uri reale, dar pe el il fac fericit. Mda, aici tin cu barbatul, clar! In acest mod faci un rau, la modul inconstient. Iti provoci tie rau, in primul rand, pentru ca te privezi de posibilitatea de a–l avea aproape pe cel caruia sa ii oferi si dragostea ta, atunci cand ti-o va da pe a lui. Si ii provoci lui rau, chiar daca el nu isi da seama. Il faci sa traiasca o poveste bazata pe minciuna, ii oferi un vis care nu are nicio legatura cu realitatea. Si in timp se creaza acea nelipsita rutina de cuplu, trece vremea si ramaneti suspendati in timp, fix ca la inceput. El cu o iluzie, tu cu o minciuna. Si nefericirea pluteste peste voi, tu fiind singura care o resimte din plin. Si de la nefericire, la frustrare e doar o aruncatura de bat si visele tale cu Fat-Frumos care te ia pe sus, cu un cal sau mai multi, depinde de fantezia fiecareia dintre voi, ramane in basmele nespuse din mintea ta. La ce bun? De ce sa iti pierzi anii si nervii cu unul pe care nu il vrei? De ce sa elimini oportunitatea de a iti lasa timp sa gasesti ce iti doresti? Se merita?